Forumul Hunedoara

non comercial


Nu sunteti conectat. Conectati-va sau inregistrati-va

Sacaramb/Certej

In jos  Mesaj [Pagina 1 din 1]

1 Sacaramb/Certej la data de 11.03.10 22:59

dr2005


2 Săcărâmbu fără aur dar cu aer curat la data de 25.10.10 23:27

papuasu


Timp de mai bine de două sute de ani, destinul satului Săcărâmbu a fost strâns legat de exploatarea minereului de aur care, la un moment dat, însemna, împreună cu Hondolul şi Certejul, unul dintre cele mai rentabile complexe miniere din Europa. Istoria spune că între 1748 şi 1876, de aici s-au extras mai mult de 40 de tone de aur. Se spune că, demult, Ioan Ormindean, ţăran din satul Nojag, umblând prin pădurile de sub muntele Cetraşului, a găsit întâmplător un loc în care preţiosul metal ieşea la suprafaţă. Şi că ar fi simţit nevoia să împărtăşească şi altor consăteni imensa bucurie ce-l va fi inundat, îndemnându-i: „Hai să cărăm!”. Şi că această exclamaţie ar fi dat naştere toponimicului Săcărâmbu.
Că va fi fost în adevar aşa, e greu de ştiut. Fapt este că, o dată cu această descoperire, soarta oamenilor şi a locurilor s-a schimbat, nimic nu a mai fost ca înainte. Privite acum cu liniştea pe care numai trecerea timpului ţi-o dă, acele vremuri îţi aduc în minte febra căutătorilor de aur. În scurt timp, localitatea a început să se-nfiripe şi, pentru că rezervele erau mari şi de o calitate nemaivăzută, oamenii au început să construiască. Cu siguranţă, munca la mină era foarte grea şi tot atât de sigur era şi faptul că a-ţi dura o aşezare pe o pantă „ca pe casă” era tot atât de greu. Energia oamenilor venea însă din adâncuri şi se descătuşa odată cu scoaterea aurului şi argintului la suprafaţă. Din tot acelaşi motiv, în Săcărâmbu au venit şi coloniştii germani, care, pe lângă faptul că erau mineri, mai erau şi meşteri pe deasupra, aşa cum le stă bine nemţilor. Au venit şi maghiari şi exista, la un moment dat, o comunitate de evrei. S-au construit biserici, fiind puţine locurile în care, pe o suprafaţă atât de mică, coexistau în spirit trei sau patru confesiuni. S-a construit şi o şcoală de minerit, care timp de mai bine de 70 de ani a funcţionat neîntrerupt, până în 1906. Periodic, se organizau târguri mari, la care ţăranii de la şes îşi aduceau bucatele, ştiind că vor scoate preţuri bune. Se poate spune că-n acele timpuri era bine. Apoi, cum de multe ori se-ntâmplă, vremurile s-au schimbat. Sclipirile de odinioară au început să se estompeze, oamenii au început să obosească şi să nu mai viseze. Cu timpul, s-au resemnat şi peste sat a început să-şi arunce umbra nepăsarea. Ca într-un semn de rău augur, o biserică a fost trăsnită, rămânând o ruină. În jurul întâmplării, oamenii au iscat legende pentru a explica acest lucru înspăimântător şi nemaiauzit. Nimeni nu ştie exact când şi din ce cauză exploatarea aurului s-a stins. Satul a rămas multă vreme în paragină, multe case năruindu-se. În anii din urmă s-a „descoperit” o altă bogăţie: aerul curat. Drept pentru care orăşenii au început reconquista, clădind vile somptuoase printre case măcinate de timp. Oamenii locului, atâţia câţi mai sunt, au învăţat foarte repede că interesul mare pentru o palmă de pământ face ca preţul, ce ar părea astronomic în alte părţi, să fie socotit corect.
Pentru că aici, într-adevăr, se simte aerul tare şi farmecul locurilor te-nvăluie. Din sat şi de pe piscurile carel înconjoară, se deschide panorama ce cuprinde valea Mureşului, valea Streiului, culminând înspre sud cu giganţii împietriţi – Retezatul şi Parângul. Satul este străjuit de vârful Cetraşului, de unde se deschide panorama Apusenilor şi de vârfurile Gurguiata, Maglea şi Măcrişului. Şerpuind, drumul duce în capul din sus al satului, de unde continuă prin pădure. Pe aici se merge spre satul Codru, a cărui izolare ar fi mai bine să rămână învăluită în mister, cum spun unii, şi continuă spre Geoagiu şi Balşa, după ce trece de „Baia lui Boca”. Cu gândul la trecut şi cu sentimentul straniu pe care ţi-l dă povestea ursului care doarme pe comoară, pătrunzi înţelesurile adânci ce-ţi vin în minte când afli că o bunică ce a trăit aici, ajunsă la venerabila vârstă de 95 de ani, a trăit întreaga sa viaţă fără să supere pe nimeni şi fără a se supăra pe nimeni.

Andreea Demian

http://glasulhunedoarei.blogspot.com/2010/04/sacarambu-fara-aur-dar-cu-aer-curat.html

Sus  Mesaj [Pagina 1 din 1]

Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum